Producţia mondială de automobile va creşte cu 3% în acest an, ritm similar cu cel înregistrat în 2011, la un nou nivel record, după cel de 80,1 milioane de unităţi din 2011, potrivit estimărilor făcute miercuri de Organizaţia internaţională a constructorilor auto (OICA), relatează AFP.
Organizaţia arată că la nivel mondial se află în circulaţie un miliard de vehicule.
'După o scădere dramatică a producţiei în 2009, la 61,8 milioane de vehicule, din cauza crizei economice, sectorul a revenit la creştere", a declarat preşedintele OICA, Patrick Blain.
Europa a înregistrat anul trecut o creştere a producţiei auto de 3,5%, la 17,7 milioane de vehicule, avansul fiind inferior celui înregistrat înaintea crizei declanşate în 2008, a precizat Blain într-o conferinţă de presă la salonul de la Geneva.
Producţia auto din China a fost anul trecut de 18,4 milioane de unităţi, evoluţia fiind sub cea din 2009 şi 2010, iar cea din America de Nord de 13,5 milioane unităţi (+10,6%).
Pentru 2012, OICA se aşteaptă la încetinirea producţiei în unele ţări, dar şi la deschiderea unor noi uzine în ţări precum Rusia, Maroc şi Brazilia.
OICA anticipează scăderea producţiei din Europa cu 5%. Piaţa din Germania va fi stabilă, cea din Italia va scădea cu 6%, în timp ce piaţa franceză se va contracta cu 10% din cauza încheierii programului primei de casare.
În America de Nord este aşteptată o creştere a pieţei de 10%, în China de 8%, iar în India de 14%, potrivit OICA.
Federaţia germană a industriei de automobile (VDA) este puţin mai optimistă, anticipând pentru acest an un avans de 4% la nivel mondial.
Anul a început prost pentru sectorul auto european, afectat de criza datoriilor suverane care a redus încrederea cumpărătorilor. În februarie, înmatriculările de automobile noi au scăzut în majoritatea ţărilor europene, cu excepţia Germaniei, und