Procurorilor li se adaugă, potrivit datelor oficiale afişate pe site-ul Structurii Centrale, patru ofiţeri de poliţie judiciară, din cei peste 150 de ofiţeri şi agenţi înregistraţi la nivelul întregii Direcţii
Cu o activitate apreciată ca fiind bună în raportul întocmit de Structura Centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru munca susţinută în cursul anului 2011, Serviciul Teritorial Constanţa al DNA pare uneori să pălească în faţa realizărilor mult mai sonore de la Centru. Cu toate acestea, sute de dosare penale sunt înregistrate anual la DNA Constanţa, iar o parte dintre ele ajung în instanţă. În contextul în care anticorupţia întotdeauna a ridicat semne de întrebare, părerile fiind împărţite atât cu privire la imparţialitatea anchetatorilor, cât şi cu privire la metodele utilizate de aceştia pentru a strânge probe, ZIUA de Constanţa vă prezintă structura Serviciului Teritorial Anticorupţie Constanţa al DNA.
În prezent, patru procurori se luptă cu anticorupţia la Constanţa. Aceştia sunt procurorul Sorin Constantinescu, delegat în funcţia de procuror-şef serviciu, din toamna anului trecut, fostul şef delegat al Serviciului Teritorial Anticorupţie, magistratul Beatrice Silvia Şişman, procurorul Oana Blendea, dar şi magistratul Corina Mihaela Scăeţeanu, detaşat din cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Procurorilor li se adaugă, potrivit datelor oficiale afişate pe site-ul Structurii Centrale, patru ofiţeri de poliţie judiciară, din cei peste 150 de ofiţeri şi agenţi înregistraţi la nivelul întregii Direcţii. Cei patru ofiţeri de poliţie sunt Victor Sorin Băran, Doru Dinuţ, Viorel Petroşan şi Vasile Gabriel Rătăvoi, toţi încadraţi oficial la Serviciul Teritorial Constanţa. Totodată, Anticorupţia constănţeană mai beneficiază şi de sprijinul unui specialist, fiind vorba despre D