Doi reporteri de la tabloidul britanic The Sun au încercat să se sinucidă, în condiţiile în care poliţia intensifică ancheta privind presupuse practici jurnalistice ilegale la publicaţii ale trustului News International, relatează „Financial Times“, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.
Cei doi jurnalişti au fost spitalizaţi, iar cheltuielile sunt achitate de News International, au afirmat două persoane familiare cu acest caz. News International a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la aceste informaţii.
Tentativele de sinucidere intervin după intensificarea anchetei privind rolul tabloidului The Sun în scandalul de etică a presei, referitor la interceptarea convorbirilor telefonice şi acordarea de plăţi ilegale unor poliţişti. Unsprezece jurnalişti de la The Sun au fost arestaţi sub suspiciunea că au plătit oficiali pentru informaţii, inclusiv poliţişti şi membri ai forţelor armate, după ce News Corp le-a predat anchetatorilor 300 de milioane de e-mailuri şi alte documente interne.
Aceste tentative de sinucidere ar putea spori tensiunile dintre redacţia „The Sun“ şi Comisia de Management şi Standarde (MSC) a News Corp, creată de patronul trustului Rupert Murdoch pentru a efectua o anchetă internă în scandalul interceptărilor.
Cooperarea MSC cu Scotland Yard a înfuriat anumiţi jurnalişti de la „The Sun“, care au declarat că s-au simţit trădaţi de conducere pentru a apăra News Corp şi interesele acţionarilor săi.