Intel a lansat procesoarele Intel Xeon E5-2600, construite pentru a se adresa creşterilor foarte mari în materie de trafic de date din cloud.
Aceste procesoare care dispun de cea mai înaltă performanţă, integrează noi caracteristici hardware de securitate, iar centrele de date care le vor integra vor avea cel mai redus consum de energie. Noua gamă de procesoare este potrivită atât pentru servere şi staţii de lucru, cât şi pentru sistemele de comunicare şi de stocare ale vendorilor din întrega lume.
Potrivit statisticilor, până în 2015 vor exista peste 15 miliarde de dispozitive conectate şi peste 3 miliarde de utilizatori conectaţi la Internet. Traficul de date va creşte cu 33% pe an până în 2015, depăşind 4,8 zetabytes pe an, o cantitate de trei ori mai mare decât în 2011. La acest nivel, fiecare utilizator va genera peste 4 GB de trafic de date în fiecare zi. Toate acestea vor creşte cu până la 50% pe an nivelul de date care trebuie stocat. Pentru a face faţă acestei creşteri, numărul serverelor în cloud este aşteptat să se tripleze până în 2015.
Cerinţele esenţiale pentru sistemele IT sunt performanţa, eficienţa energetică, lăţimea benzii de transfer şi securitatea. Cu o performanţă ridicată, noi capabilităţi şi eficienţă din punct de vedere al costurilor, noile procesoare Intel Xeon E5-2600 sunt create pe baza acestor cerinţe estimându-se că vor deveni esenţiale centrelor şi sistemelor de stocare de date.
Cu o memorie de 768 GB şi opt nuclee per procesor, noile Intel Xeon E5-2600 au o performanţă mai mare cu până la 80% comparativ cu generaţia anterioară, Intel Xeon 5600. Noile procesoare suportă tehnologia Intel Advanced Vector Extension (Intel AVX), care aproape dublează performanţa aplicaţiilor solicitante, precum analiza financiară sau crearea de conţinut online.
Procesoarele Intel Xeon E5-2600 v