Lucian Boia spune că, din cele mai vechi timpuri, românii încearcă să ocolească constrângerile sistemului politic şi să se descurce cumva. Necazul este că o fac individual, ignorând interesul colectiv.

Profesorul Lucian Boia scrie cărţi care provoacă nostalgie, pasiuni şi, uneori, iritare. „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950" este ultimul său volum care se înscrie în această „grilă". L-am invitat „La masa Adevărului" pe istoricul Lucian Boia pentru a vorbi despre România trecută şi viitoare. Despre România, aşa cum apare ea în ochii unui om familiarizat cu psihologia acestui popor, deseori imprevizibil, asemenea elitei care l-a condus.

Profesorul Boia profită din plin de libertatea de expresie câştigată după 1989, scoţând măştile fixate cu grijă în decursul timpului pe figurile unor oameni care au făcut sau au scris istorie. Se declară „aproape fericit" în România de astăzi, dar vede cum, de jur împrejur, se acumulează nemulţumirile „vulgului". Veţi descoperi, în rândurile de mai jos, cum arătăm azi, sub „lupa" istoricului, cu relele, dar şi cu bunele noastre. Partea a doua a dialogului o veţi găsi în ziarul de joi, 15 martie.

„Adevărul": Domnule profesor, aţi spus, la un moment dat, că în comunism fiecare a practicat, sub o formă sau alta, duplicitatea. Credeţi că în România de azi lucrurile s-au schimbat în mod substanţial sau continuăm să fim robii vechilor metehne?

Lucian Boia: Oricâte rezerve am avea cu privire la atât de imperfecta noastră democraţie şi la tot ce nu merge în România de astăzi, totuşi e o diferenţă enormă între locul fiecărui individ în această societate şi modul cum arătau lucrurile înainte de 1989. Diferenţa asta nu trebuie s-o minimalizăm niciodată, măcar pentru faptul că sunt liberi. Sigur, problema e şi ce faci cu libertatea ta şi acesta e sensul întrebării dumneavoastră. Poţi s