Alexandru Florian, director executiv Centrul Elie Wiesel România, salută măsurile luate în cazul senatorului PSD Dan Şova: suspendarea temporară din funcţia de purtător de cuvânt şi o vizită de informare la Muzeul Holocaustului de la Washington. Romani CRISS şi Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea AntiSemitismului în România consideră însă că senatorul trebuie să răspundă penal pentru declaraţiile sale.
Romani CRISS şi Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea AntiSemitismului în România au depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva senatorului Dan Şova.
Omul politic este acuzat de încălcarea articolului 6 din Ordonanţa privind interzicerea negării Holocaustului, care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
Plângerea vine după ce senatorul Şova, purtător de cuvânt al PSD, a afirmat că pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit şi asta se datorează mareşalului Antonescu.
În cadrul unei intervenţii televizate la postul The Money Channel, omul politic a declarat că la Pogromul din Iaşi au murit 24 de evrei si că armata germană este responsabilă pentru evenimentele din Iaşi.
Declaratiile au fost condamnate imediat de Centrul Elie Wiesel România. Ulterior, Dan Şova a precizat că “ regret profund dacă declaraţiile mele au fost interpretate în sensul în care aş fi negat suferinţele poporului evreu”.
Liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat miercuri şi primele măsuri luate în acest caz: “senatorul Dan Şova nu mai este deocamdată purtător de cuvânt al PSD şi este trimis în perioada următoare la Washington, pentru a se documenta pe problema Holocaustului.”
Alexandru Florian, director executiv Centrul Elie Wiesel Romînia, salută însă reacţia rapidă a formaţiunii.
Într-o intervenţie pentru RFI România, Alexandru Fl