La o zi după ce premierul israelian a sugerat că nu mai vede rostul discuţiilor cu Teheranul, oficialii europeni au anunţat o nouă rundă de negocieri. Sursa: REUTERS
Aflat luni la Washington, unde s-a întâlnit cu preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, premierul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul nu mai poate aştepta prea mult ca diplomaţia să dea rezultate în dosarul nuclear iranian.
"Ca prim-ministru al Israelului, eu nu-mi voi lăsa niciodată poporul să trăiască în umbra anihilării", a declarat Netanyahu, într-un discurs susţinut la reuniunea Comitetul Americano-Israelian pentru Afaceri Publice (AIPAC).
În schimb, liderul de la Casa Albă a insistat asupra rezolvării pe cale diplomatică a problemelor cu Iranul, subliniind că mai este timp pentru a evita o intervenţie militară.
Uniunea Europeană intervine
Cele cinci state membre ale Consiliului de Securitate al ONU - SUA, Anglia, Franţa, Rusia, China - şi Germania sunt gata să reia negocierile cu Iranul pe tema programului nuclear iranian, a anunţat, ieri, şefa diplomaţiei UE, Catherine Ashton.
Ea a acceptat astfel propunerea de dialog avansată, luna trecută, de negociatorul iranian Saeed Jalili. Potrivit BBC, data şi locul reluării discuţiilor nu au fost stabilite.
"Iranul trebuie să convingă comunitatea internaţională că programul său nuclear este, în totalitate, paşnic, a declarat mi nistrul britanic de Externe, William Hague.
Acces pentru inspectorii AIEA la Parchin
Teheranul a anunţat că este pregătit să permită accesul inspectorilor Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice(AIEA) la complexul militar de la Parchin, unde AIEA suspectează că s-ar desfăşura activităţi nucleare secrete, informează Reuters.
"Trebuie să ţinem minte faptul că AIEA a efectuat două vizite la Parchin în 2005. Având în vedere că este vorba despre un sit militar, acordarea ac