"Armenia a luat decizia de a refuza să participe la ediţia din 2012 a concursului Eurovision de la Baku", a declarat Gaguik Bourniatian, directorul general al televiziunii publice din Armenia, care trebuia să transmită această competiţie muzicală.
"Deşi autorităţile azere au oferit garanţii de securitate tuturor ţărilor participante, în urmă cu câteva zile, preşedintele Azerbaidjanului a făcut o excepţie pentru unul dintre aceste state, declarând că inamicul numărul unu pentru Azerbaidjan sunt armenii din lumea întreagă", se afirmă în comunicatul emis de televiziunea publică din Armenia.
"Nu există nicio logică să trimiţi un participant într-o ţară în care va fi primit ca un inamic", potrivit aceleiaşi surse.
European Broadcasting Union (EBU), care organizează evenimentul, şi-a exprimat dezamăgirea faţă de această decizie "nefericită".
"Suntem în mod evident dezamăgiţi de decizia difuzorului de a se retrage din concursul Eurovision din acest an", a declarat Jon Ola Sand, directorul executiv al concursului, pe site-ul EBU.
"În ciuda eforturilor EBU şi ale difuzorului gazdă de a asigura o participare în condiţii sigure pentru delegaţia armeană la concursul din acest an, circumstanţe care au depăşit nivelul nostru de control au condus la această decizie nefericită", a adăugat Jon Ola Sand.
La rândul său, secretarul executiv al partidului aflat la putere în Azerbaidjan, Ali Ahmedov, consideră că "refuzul armean de a participa la un concurs atât de respectat va altera şi mai mult imaginea, deja pătată, a Armeniei".
Armenia şi Azerbaidjanul îşi dispută de câţiva ani controlul asupra provinciei Nagorno-Karabah, o regiune separatistă din Azerbaidjan, populată în majoritate de armeni. Ataşată la Azerbaidjan în timpul epocii sovietice, această regiune şi-a proclamat independenţa, nerecunoscută de comunitatea internaţională, după un răzb