Compania SAP România vrea să angajeze în acest an peste 150 de specialişti IT, din Timişoara şi Cluj, în cadrul unui program de recrutare realizat în colaborare cu mai multe instituţii de învăţământ superior.
Compania a închiriat 800 de metri pătraţi de birouri în complexul City Business Centre şi a mai contractat 450 de metri pătraţi în ansamblul S-Park din Bucureşti, unde ocupă deja 1.400 de metri pătraţi, iar în vederea extinderii operaţiunilor vizează şi alte oraşe, precum Cluj şi Iaşi, a anunţat compania Jones Lang LaSalle care a reprezentat exclusiv SAP România în cele două tranzacţii.
"SAP vizează şi alte oraşe mari pentru a continua expansiunea în România, cum ar fi Cluj şi Iasi. Centrele vor oferi de servicii de consultanţă IT pentru clienţi din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa", se arată într-un comunicat al LaSalle, preluat de Mediafax.
Reprezentanţii SAP au anunţat, în noiembrie 2011, că intenţionează să angajeze 400 de consultanţi în centre de servicii în România până în 2014 şi că va investi între 30 şi 40 milioane de euro. Compania deţine centre de servicii la Bucureşti şi Timişoara.
"Vrem să formăm o echipă de experţi de înaltă calificare şi de a oferi servicii de consultanţă de valoare pentru toţi clienţii SAP din toată Europa (...) SAP intenţionează să angajeze peste 150 de specialişti în acest an, din Timişoara şi Cluj, în cadrul unui program de recrutare elaborat în strânsă cooperare cu cele mai importante universităţi din România: Universitatea Politehnică Bucuresti, Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea Babes Bolyai din Cluj, Universitatea de Vest Timisoara, Universitatea Tehnica Cluj-Napoca", a declarat, în comunicat, Gheorghe Olteanu, directorul centrului nearshore SAP din România.
În prezent, în cadrul centrelor SAP Bucureşti şi Timişoara lucrează peste 125 de consultanţi care asigură serv