Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Va dispărea coplata? Patru deputaţi din Coaliţie împotriva propriului guvern

Publicat in Romania Libera, joi 8 martie 2012 ·

Un grup de patru deputaţi ai Puterii, printre care şi deputatul UNPR, Tudor Ciuhodaru, au depus recent un proiect legislativ care vizează scoaterea coplăţii şi modificarea actualei legi a sănătăţii. Iniţiativa lor este greu de înţeles şi seamănă mai degrabă cu un proiect pe care l-ar fi semnat Opoziţia, în condiţiile în care actualul partid de guvernământ susţine introducerea acestei taxe şi face eforturi de mai bine de patru ani pentru implementarea ei. De amintit că măsura face parte dintr-un acord semnat cu FMI şi Banca Mondială, acord care prevede, printre altele, finanţarea Guvernului cu 250 de milioane de euro. „O parte din bani au fost viraţi deja. Alte sume urmează să vină", ne-a declarat Oana Grigore, director de Comnicare la Ministerul Sănătăţii. În aceste condiţii este greu de crezut că Puterea va mai da înapoi pe această temă şi că taxa nu va fi adoptată până anul viitor. Când coplata va intra însă în vigoare, este posibil ca medicii care lucrează la Urgenţe, cum este şi cazul doctorului Ciuhodaru, să fie direct afectaţi. „Se mută circuitul pacienţilor de la Camera de Urgenţă la medicul de familie. Cine se va duce direct la urgenţă fără să fie grav bolnav va plăti pe chitanţă până la 100 de lei", explică Oana Grigore. Practic, acestă măsură va însmena mai puţini pacienţi pentru medicii urgentişti şi mai mulţi pentru medicii de familie.

România, prea săracă pentru coplată?

Cei patru parlamentari susţin însă că altele sunt resorturile care i-au determinat să facă o astfel de propunere. „Populaţia României este din ce în ce mai săracă. Suntem în topul celor mai sărace ţări din Europa. Doar Bulgaria şi Polonia ne mai detronează, ca anumite regiuni extrem de sărace.Din aceste motive, dar şi din alte considerente, vă înaintăm spre dezbatere şi adoptare propunerea legislativă care vizează renunţarea la coplată", se arată în expunerea de motive. To

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 12 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 9 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 9 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 9 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 9 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 6 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 7 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 8 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un șofer de 83 de ani, care consumase alcool, a lovit o elevă pe trecerea de pietoni, în apropierea școlii, și a fugit de la locul accidentului

HotNews acum 10 ore
O elevă de 14 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni aflată în apropierea unei unităţi de învăţământ din Târgu Jiu, şoferul de 83 de ani care conducea maşina părăsind locul accidentului, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspecto

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 10 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°