Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adriana Săftoiu: USL are o problemă cu motivația protestului și oferă muniție Puterii

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 martie 2012 ·

Fostul deputat PNL Adriana Săftoiu susţine că USL oferă \"muniţie\" Puterii în contextul în care protestul parlamentar nu-şi va atinge scopul. Sursa: EVZ

Cred că USL are o problemă cu motivaţia acestei greve. (...) Practic, greva a început în ideea de a forţa Puterea să accepte sau să ajungă la alegeri anticipate. Pe parcurs, motivaţia se tot schimbă. Şi asta pentru că într-adevăr greva parlamentară nu îşi atinge foarte bine scopul. Din păcate, mai avem o experienţă de tipul acesta, atunci când am intrat în grevă la votul pe Legea pensiilor şi nu s-a întâmplat nimic. Tot aşa s-a intrat în greva, s-a sperat că Roberta Anastase va fi sancţionată în urma votului pe Legea pensiilor şi după o lună Opoziţia a trebuit să revină, fără să îşi atingă scopul. Îmi este foarte greu să cred că toate aceste condiţionări vor fi într-adevăr luate în seamă de către Putere. Opoziţia doar oferă muniţie Puterii", a declarat, azi, Adriana Săftoiu la RFI.

Ea a catalogat drept incalificabil gestul Puterii de a arbora bannere împotriva Opoziţiei şi a susţinut că acestea nu sunt demne nici măcar pentru campania electorală.

"Puterea foloseşte slăbiciunea Opoziţiei, trebuie să recunoaştem, oamenii au o sensibilitate la ceea ce se numeşte cheltuirea banului public şi în condiţiile în care orice politician este considerat un corupt, un leneş, ca să folosim cuvinte cât de cât mai blânde, tipul acesta de mesaj prinde şi îmi este teamă că Opoziţia nu îşi va atinge scopul prin aceasta grevă parlamentară prelungită", a spus fostul deputat PNL.

Săftoiu a mai afirmat că în prezent nicio opoziţie nu ar avea pârghiile necesare pentru a sancţiona abuzul Puterii.

Fostul deputat liberal s-a declarat sceptică în ceea ce priveşte câştigarea alegerilor parlamentare de către USL.

"Mi-e teamă ca toate partidele aflate pe scena politică vor fi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 40 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°