Aceştia sunt învinuiţi că aduceau droguri din Spania şi le vindeau în Focşani
Update Focşăneanul O. Florin Petru, de 32 ani, din municipiul Focşani, a fost prins ieri în flagrant în timp ce încerca să vândă unui investigator sub acoperire aproximativ 10 de grame de droguri de risc (cannabis) pentru suma de 500 lei. Acesta se mai afla cu încă un tânăr din Mărăşeşti, în vârstă de 22 de ani.
"Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele acestora a fost găsită cantitatea de aproximativ 100 grame canabis, care a fost adusa din Spania in scopul comercializarii. De asemenea la domiciliul M. Daniel, din oraşul Marasesti, a fost descoperită o instalaţie artizanală de cultivare a plantelor de cannabis, dotata cu sisteme proprii de caldura, umiditate si lumina si cu sistem de ventilatie propriu, in care se aflau in procesare 9 ghivece cu seminţe de cannabis", a precizat insp pr. Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea.
Analizând materialul probator administrat în cauză, DIICOT - Biroul Teritorial Vrancea a emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, iar astăzi au fost arestaţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară, trafic şi consum ilicit de droguri de risc.
VEZI IMAGINI DE LA REŢINEREA TRAFICANŢILOR
Procurorii de la Direcţia de Investigaţii a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate au reuşit să pună mâna ieri pe doi tineri suspectaţi că fac trafic cu droguri.
Aceştia au fost săltaţi dintr-o benzinărie din Focşani, în momentul în care îşi alimentau maşina, un Audi cu numere de Spania, cu combustibil.
În acelaşi timp au fost efectuate şi percheziţii.
Cei doi tineri sunt filaţi de mai multă vreme şi sunt învinuiţi că aduceau drogurile din Spania şi le vindeau la Focşani.
Şefii poliţie