Dan Grigore, membru al Consiliului Național al Audovizualului (CNA), își va înainta demisia astăzi în fața Consiliului, iar motivele care au stat la baza deciziei sale sunt explicate într-o scrisoare de demisie.
“Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcționa într-o instituție care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect față de reguli, de fățărnicie și de măsluire sistematică a celor mai elementare principii, de monumentală rea-credință și de poluare gravă a spațiului public”, a declarat Dan Grigore în cadrul scrisorii de demisie, scrie paginademedia.ro.
Textul integral al scrisoarei de demisie a pianistului Dan Grigore
Stimate Domnule Președinte al Consiliului Național al Audiovizualului,
Vă rog să primiți demisia mea din funcția de membru al CNA, cu începere de astăzi 8 martie anul curent pentru următoarele motive :
Am acceptat să fac parte din CNA numai pentru că aceia care m-au propus mi-au confirmat că reprezint pentru ei o garanție solidă de probitate morală și profesională.
Cred cu tărie că o societate în care legea nu e respectată, e sortită eșecului. Țările civilizate în care tot mai mulți români aleg să trăiască, au ajuns acolo unde sunt în primul rând pentru că oamenii respectă regulile pe care singuri și le impun, pentru că sunt corecți, își respectă cuvântul dat, își fac treaba cu seriozitate.
Legile sunt făcute de noi și dacă vedem că sunt proaste trebuie să cerem să fie schimbate, nu să lucrăm pe dedesubt.
În timpul celor două mandate la CNA am respectat legea deși nu e cea mai bună posibil, drept pentru care am și propus, alături de câțiva colegi, schimbarea ei. Nu ne-a reușit decât în mică parte deocamdată. E loc destul pentru mai bine iar piața audiovizualului confirmă acum că toate propunerile noastre erau corecte.
Am resp