Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce mai aduce criza: mii de britanici ajung persoane "fără adăpost"

Publicat in Adevarul, joi 8 martie 2012 ·

Aproape 50.000 de familii de-a lungul Marii Britanii se declară ca “fără adăpost”, după intrarea în incapacitatea de a-şi plăti ratele către bănci, iar rata şomajului continuă să crească.

Astfel, numărul de persoane clasificate oficial ca fiind fără adăpost a crescut cu 14%, fiind cea mai mare creştere din ultimii nouă ani, scri The Guardian. Este ceea ce organizaţiile de caritate numesc "o furtună perfectă" de creştere a ratei celor care îşi pierd locuinţele din cauza băncilor şi a majorării ratei şomajului.

48.510 familii sunt acceptate ca fără adăpost de către autorităţile locale în 2011, potrivit datelor guvernului. Cifrele arată că 69.460 de copii, unii dintre ei fiind pe cale de a se naşte, fac parte din familii care nu au adăpost. Trei sferturi dintre familiile în această situaţie au şi copii.

Cifra celor fără adăpost a scăzut din 2003, cu o majorare uşoară în 2010, însă rata creşterii din 2011 i-a şocat asistenţii sociali.

"Temerile noastre cele mai urâte s-au adeverit. Ne confruntăm cu o furtună perfectă a recesiunii - creşterea şomajului şi a cererii de locuinţe la preţuri mici, combinată cu politica guvernului de a reduce ajutoarele şi tăierea serviciilor pentru persoane fără adăpost la nivel local", spune Leslie Morphy, director executiv la Crises.

Ministrul pentru locuiţe, Grant Shapps, spune însă că guvernul a pus la dispoziţia autorităţilor locale 70 de milioane de lire în plus, în ultimul an, ajutoare pentru persoanele fără adăpost.

Cifrele arată o creştere cu 44% a persoanelor care au devenit fără adăpost după intrarea în reposesie a locuinţei, numărul ajungând la 1.520. Dar aceasta este încă o parte mică din imaginea de ansamblu: 20% dintre aceştia nu mai pot locui cu la prieteni sau rude.

În ultimele trei luni ale lui 2011, 12.830 de familii erau acceptate ca fiind fără adăpost, cifră cu 18% mai mare decât î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum o ora
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 55 minute
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 2 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 2 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°