Consiliul a decis amendarea postului de televiziune Antena 3 pentru „limbaj injurios“. Propunerea sancționării cu 150.000 de lei a trecut cu șase voturi „pentru“ și trei „împotrivă“.
Au votat „pentru“ Gelu Trandafir, Valentin Jucan, Ioan Onisei, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu și Mihai Mălaimare. Împotriva amendării cu 150.000 de lei au fost Chrisitan Mititelu, Constantin Duțu și Narcisa Iorga.
Răsvan Popescu, președinte al CNA, a spus că membrii Consiliului au înțeles demersul jurnalistic, dar că derapajele repetate ale Antenei 3 au impus o sancțiune.
Decizia a fost luată de CNA pe baza mai multor rapoarte de monitorizare și nu doar pe baza emisiunii în care Mihai Gâdea l-a jignit pe Lucian Duță, șeful CNAS.
Înainte de începerea discuțiilor, două organizații care reprezintă bolnavii de cancer din România s-au adresat Consiliului.
Corina Alexandru, reprezentanta Federației Oncologic Rom, din Constanța, care a fost în platoul emisiunii „Sinteza Zilei“, în seara în care Mihai Gâdea l-a făcut pe Lucian Duță „dobitoc“. „Este o televiziune unde noi am putut spune ce ne doare. A fost o televiziune care ne-a întins întodeauna o mână de ajutor. Mă simt foarte vinovată de ceea ce s-a întâmplat. A fost o foarte mare încărcătură emoțională. Pentru un păduche, n-arunci tot cojocul“, a spus Corina Alexandru.
Alina Iliescu, director executiv al Federației Bolnavilor de Cancer, care a semnat și o scrisoare către membrii Consiliului. „FABC își exprimă solidaritatea pentru Antena 3. Noi considerăm că a fost primul post de televiziune care a prezentat opiniei publice problemele bolnavilor de cancer“, a spus Alina Iliescu.
„Încercam doar să punem lucrurile în ordinea legală“, le-a replicat Răsvan Popescu, președinte al Consiliului.