Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetrist din Iaşi înjunghiat de o clientă şi lăsat fără maşină UPDATE FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, joi 8 martie 2012 ·

Un ieşean de 53 de ani, şofer de taxi, a ajuns astăzi dimineaţă, în jurul orei 5.10, la Spitalul de Urgenţe Iaşi după ce a fost înjunghiat de către o clientă.

Ora 17.00: Medicii l-au operat pe Ion Ţugui, care nu a putut vorbi până acum cu poliţiştii pentru a le povesti ce s-a întâmplat în această dimineaţă. Vezi cât a durat operaţia AICI.

Ora 13.20: Anchetatorii au întocmit deja dosar penal pentru tentativă de omor calificat, iar ancheta în cazul taximetristului înjunghiat a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Ora 11.38 Taximetristul înjunghiat, Ion Ţugui, a luat ultima comandă prin staţie, joi dimineaţă, în jurul orei 4.00. Potrivit ultimelor informaţii, taximetristul a onorat comanda, după care s-a oprit în staţia de taximetre din zona Cub, în centrul Iaşiului, pe bulevardul Ştefan cel Mare. Nu se ştie precis, deocamdată, în ce condiţii a ajuns tânăra basarabeancă în taxi. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, nu s-au găsit urme de sânge în taxiul abandonat.

Taximetriştii din Iaşi sechestraţi sau înjunghiaţi în ultimii ani

UPDATE Ora 10.55 Medicii spun că rana provocată de agresoare este destul de gravă şi că taximetristul va rămâne cu sechele după operaţie.

„Pacientul prezintă o plagă tăiată cervicală cu secţionarea muşchilor gâtului. Este în sala de operaţii. Rana îi va crea probabil nişte probleme respiratorii. După ce va ieşi din operaţie va fi trimis la Terapie Intensivă“, spune doctorul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.

Click pe imagini pentru a vedea cum acţionează criminaliştii

UPDATE Ora 10.20 Din primele cercetări, poliţiştii bănuiesc că din autoturism s-au furat casetofonul, staţia de emisie-recepţie şi banii din încasări.

Se pare că taximetristul a fost înjunghiat în Piaţa 1 Mai din Păcurari, iar agresoarea s-a întor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum 47 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei / Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspec

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 22 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 3 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°