Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Arad, furtul a avut loc în luna decembrie şi era considerat cu autori necunoscuţi, până când au fost depistate două suspecte, una fiind o cunoştinţă a victimei.
Cele două tinere, în vârstă de 23 de ani şi 32 de ani, ambele din municipiul Arad, sunt supectate că au intrat în locuinţa unei femei, de unde au furat bijuterii în valoare de aproximativ 50.000 de lei, un aparat de fotografiat performant şi un cartuş cu ţigări.
"Una dintre suspecte o cunoştea pe proprietara locuinţei şi, înainte de a acţiona, i-a sustras cheile", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Ovidiu Liber.
Până în prezent, doar o mică parte din prejudiciu a fost recuperată, iar tinerele sunt cercetate în libertate pentru furt calificat.