Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ororile comunismului, în expoziţie permanentă, la Timişoara

Publicat in Timpolis, joi 8 martie 2012 ·

Timişoara ar putea avea o expoziţie permanentă despre ororile comunismului. Ideea aparţine membrilor Societăţii “Timişoara” şi se află deocamdată la faza de proiect, primul pas urmând a fi făcut în luna mai, când o delegaţie a conducerii Muzeului Casa Terorii, din Budapesta, va veni la Timişoara, cu o expoziţie specială. Toate fac parte dintr-un proiect ambiţios de includere într-un circuit turistic a tuturor muzeelor cu tematică comunistă din vestul Europei.

Opresiunile comunismului, prezentate la Timişoara

Pentru a nu uita ororile totali­tarismului comunist, dar şi pen­tru a da mărturie generaţiilor viitoare şi a servi ca semnal de alarmă, imagini din perioada co­munistă ar putea fi adunate într-o expoziţie permanentă. Ideea apar­ţine membrilor Societăţii “Timi­şoara” care, împreună cu studenţi ai Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest, au făcut, zilele trecute, o vizită la Casa Terorii, cadru în care au fost discutate proiecte viitoare comune cu partea ungară.

Primul pas urmează a fi făcut în luna mai, când o delegaţie a conducerii Muzeului Casa Terorii, din Budapesta, va veni la Timi­şoa­ra cu o expoziţie specială despre ororile comunismului.Florian Mihalcea, preşedintele Societă­ţii “Timişoara”, spune că repre­zentanţi ai Societăţii s-au întâlnit cu directorul general al muzeu­lui, prof. dr. Maria Schmidt, şi au stabilit organizarea unei confe­rin­ţe pe această temă, dar şi a unei expoziţii, la Bastion.“Aceasta face parte dintr-un proiect mai vechi prin care încercăm să in­troducem în circuitul turistic mu­zeele care tratează ororile comu­nismului din Europa de Vest, pre­cum Memorialul Revoluţiei de la Sighet şi chiar cel de la Timişoa­ra. Vom insista să se deschidă un muzeu la Bucureşti, care să se ocupe cu asta, aceasta fiind, de altfel, una dintre recomandările din «Raportul Tismăneanu»”, mai spune Fl

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 23 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 2 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum o ora
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise în toată țara pentru 2 zile

Gandul acum 2 ore
Registrul Auto Român (RAR) a venit cu un nou anunț pentru toți conducătorii auto. În două zile ale lunii octombrie, stațiile ITP vor fi închise în toată țara. Această decizie a fost luată pentru a fi efectuate câteva lucrări de mentenanță asupra pla

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 54 minute
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°