Mesajul a fost trimis. Multumesc!

8 Martie devine ziua minerului?

Publicat in Romania Libera, joi 8 martie 2012 ·

Peste 4.000 de mineri au protestat şi miercuri, pentru a treia zi la rând, în curtea sediului Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani, dar au blocat şi circulaţia pe principalul bulevard din oraş. Aceştia au cerut respectarea promisiunilor făcute de către reprezentanţii Ministerului Economiei, prin care salariile lor ar trebui să crească cu 10%, iar protestele s-au încheiat numai după ce minerii au primit vestea unei întâlniri la nivel înalt între liderii sindicali şi reprezentanţii ministerului. Şedinţa a avut loc miercuri seara în Bucureşti, iar concluziile acesteia le vor fi prezentate minerilor chiar joi, în dimineaţa zilei de 8 martie, astfel că Ziua Femeii poate deveni, cel puţin în acest an şi ziua minerului, în cazul unei decizii favorabile.

Au vrut să plece la Bucureşti

De altfel, înainte de a fi potoliţi cu mesajul respectivei întâlniri de la Bucureşti, ortacii chiar au forţat ideea unei posibile plecări a lor înspre Capitală. Minerii au început protestele luni dimineaţă, când 50 dintre cele 300 de persoane care lucrau la exploatarea Lonea au refuzat să intre în subteran. Mai apoi, alţi 500 de mineri din alte şase exploatări au protestat în faţa CNH, iar în ultimele trei zile numărul acestora a depăşit 3.000. În principal, aceştia sunt nemulţumiţi de un memorandum aprobat de fostul ministru al Economiei, Ion Ariton şi nerespectat mai apoi, prin care sporul de periculozitate ar fi trebuit aliniat la legile actuale şi, automat, grila de salarizare urma să fie la rândul ei actualizată. Asta ar însemna o creştere cu 10% a salariilor. Peste 4.000 de mineri au protestat şi miercuri, pentru a treia zi la rând, în curtea sediului Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani, dar au blocat şi circulaţia pe principalul bulevard din oraş. Aceştia au cerut respectarea promisiunilor făcute de către reprezentanţii Ministerului Economie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 10 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°