Aflată la ultimul bilanț în funcția de procuror general, căci anul acesta îi expiră cel de-al doilea mandat, Laura Codruța Kovesi a prezentat, astăzi, realizările subordonaților din ultimul an, dar a făcut o comparație și față de situația din 2006, când a fost instalată în funcție, la scurt timp după ce Traian Băsescu a câștigat primul mandat de președinte.
Peste 1,7 milioane de dosare penale s-au înregistrat în 2011, ceea ce, statistic, înseamnă că 25% dintre românii ce au peste 18 ani au fost cercetați penal. Procurorul general Kovesi a explicat, totuși, că foarte multe plângeri se dovedesc a fi neîntemeiate și blochează activitatea procurorilor, care ajung să aibă de rezolvat și câte 1.500 de dosare, de fiecare, într-un an.
Peste 60.000 de persoane au fost trimise în jduecată în același an, a dezvăluit procurorul general Laura Codruța Kovesi, iar procentul achitărilor este sub 2%, ceea ce înseamnă că procurorii și-au făcut treaba. "Deși am fost acuzați că facem dosare politice, soluțiile instanțelor de judecată au demonstrat că dosarele s-au bazat pe probe, nu pe infracțiuni inventate", a precizat Kovesi.
Numărul rechizitoriilor întocmite în domeniul evaziunii fiscale a crescut cu 28 la sută față de anul trecut, a declarat, astăzi, Laura Kodruța Kovesi, la bilanțul Parchetului General.
O eficiență similară, a precizat Kovesi, s-a înregistrat în domeniul combaterii contrabandei, numărul inculpaților trimiși în judecată în 2011 fiind de 15 ori mai mare decât în anul 2006 și de trei ori mai mare față de 2011. Reducerea contrabandei cu tutun de la 36 la sută la 13 la sută în doi ani a fost și rezultatul activității procurorilor. "Rezultate deosebite în acest domeniu au avut procurorii din județele Timiș, Suceava, Maramureș, Vaslui, Galați, Mehedinți, Caraș Severin și Călărași", a arătat Kovesi.
Prezent la bilanțul Ministerului Public, președin