Profesorul ION IONESCU-BUCOVU scrie despre talentatul poet botoşănean Când l-am ascultat prima dată la telefon pe domnul Gaftoneanu, m-a impresionat vocea lui sadoveniană cu accent dulce, moldovenesc. Nu-mi dădeam seama că sub acel glas al lui se ascundea un poet de o factură mai aparte, cu un real talent în arta versificației. Născut în anul 1960 la Verești, lângă Suceava, domiciliat în târgul Botoșanilor, unde s-a născut Eminescu (și unde și-a petrecut un crâmpei din viața lui, alături de sora sa, Henrieta), domnul Gaftoneanu, neavând nimic în comun cu literatura (el este inginer, absolvent al facultății de mecanică), pare a-și fi descoperit talentul de poet singur pe la vârsta de 45 de ani, când, în joacă, a început să versifice. Apoi a participat la vreo zece concursuri literare în anul 2011, concursuri care i-au adus tot atâtea recunoaşteri. Și deodată s-a pomenit cu aceste premii care i-au consacrat talentul de poet. Dacă lua numai un premiu, era poate o întâmplare, dar dacă le-a cucerit pe toate, putem vorbi de un real talent. Curiozitatea m-a făcut să-i citesc o parte din creația lui și să rămân impresionat de ușurința cu care versifică, de inteligența condeiului care se răsfață în registre largi panoramice asupra unor subiecte alese la întâmplare. M-a uimit cultura lui literară de la clasicii antici greci la scriitorii contemporani, cunoștințele istorice și filozofice cu care jonglează în poemele lui. Universul lui poetic este baladesc, are dimensiuni cosmice, unic poate în panorama poeziei postmoderne contemporane. Dacă ar fi să-i fac o caracterizare, mai degrabă aș spune ce-l deosebește de alți poeți decât ce-l apropie. Mai întâi este lipsa lirismului, lipsa eului implicat în actul de creație. El își numește creațiile cu un termen interesant, prozopoeme, adică niște proze versificate cu ritm și rimă, un fel de flash-uri fotografice, deosebit de sugestive,