La CANCAN TV, la Kanal D, Monica Gabor a ajuns direct de la tribunal, iar starea ei de spirit era pozitivă.
"V-am spus că visul meu e să o recuperez pe Irina, aşa că azi nu a fost obositor. Iubitul meu e tot timpul pe telefon cu mine, când sunt la tribunal, pentru că vrea să audă ce se întâmplă, să înţeleagă. Eu i-am spus lui Mr. Pink de asiaticul care mi-a adus flori la tribunal şi el era pe telefon cu mine cât am stat cu acesta, îi traduceam ce spune. Am dăruit florile de la chinez la o doamnă femeie de serviciu", a povestit Monica.
Ca să obţină custodia, Monica Gabor trebuie să dovedească faptul că are un domiciliu stabil.
"Am un apartament micuţ, pe un singur etaj, nu cred că avem nevoie de mai mult. Avem dragostea dintre noi şi e de ajuns, pentru mine şi Irina. Cred că am făcut un pas înainte, pentru că azi ne-au fost aprobate nişte acte care ne fuseseră refuzate la Buftea. Nu va fi o probelmă să demonstrez că am nişte venituri. S-a amânat, ni s-a dat un termen intermediar pentru vineri, pentru că trebuie să aduc contractul de închiriere al apartamentului. Am plecat de la tribunal încrezătoare. Cred că am avut întotdeauna şanse, pentru că e în firea lucrurilor ca o fetiţă să fie crescută de mamă. Nu contestă nimeni că tatăl ei nu o iubeşte, dar ar fi mai bine să stea cu mine. Mă bucur să ştiu că ei sunt mai apropiaţi. Ei au şansa să se apropie, să stea mai mult împreună acum", a adăugat fosta doamnă Columbeanu.
Monica ar vrea să facă pace cu fostul soţ şi chiar nu exclude o mutare în România, ca să fie alături de fetiţa ei: "Ar trebui să fim capabili şi înţelepţi să luam hotărârile bune şi dacă Irina ar vrea să stea şi cu mine, şi cu Irinel. Aş fi dispusă să renunţ la America ca să stau cu Irina. Am o afacere pe care vreau să o pun pe roate. Mr Pink mă iubeşte, ar înţelege. Poate ar veni aici. Nu pot să confirm o nuntă, dar ne dorim să