Vasile Gârneţ, Interviu la "Contrafort", Editura Cartier, 2011.

Mihail Vakulovski, Zece basarabeni pentru cultura română, cu ilustraţii de Dan Perjovschi, Editura Casa de pariuri literare, 2011.

Scrisă în aceeaşi limbă, literatura basarabenilor nu e cunoscută în România. După `89, românii au avut cu totul alte griji literare decît recuperarea ei, iar editurile româneşti nu par nici astăzi interesate să publice sau să reediteze literatura scrisă dincolo de Prut. Excepţia, deşi e vorba mai mult de o şansă, o reprezintă tinerii veniţi la studii în Iaşi, Braşov sau Cluj, care au debutat sau au început să publice la editurile din ţară şi care, între timp, măcar o parte dintre ei, au obţinut cetăţenia română, trăiesc şi îşi scriu cărţile aici sau au contacte publicistic-editoriale mai bune. În cazul lor, n-a fost o problemă de recuperare, cît (doar) una de integrare. Ei sînt basarabenii din cultura română şi nu cei din generaţiile mai vechi, ale căror nume au rămas aici complet necunoscute la nivel popular (exceptîndu-i, desigur, pe barzii Vieru şi Lari). Această falie de mentalitate culturală şi de statut editorial, între tineri şi seniori este, dincolo de realitate, o temă recurentă în discursul cultural al ultimului deceniu din Republica Moldova unde a existat un conflict între generaţii, provocat şi acutizat de căderea regimului politic comunist, conflict relativ asemănător cu cel desfăşurat aici în anii `90 între optzecişti şi şaizecişti. Cele două volume de interviuri realizate de Vasile Gârneţ (n. 1958) şi Mihail Vakulovski (n. 1972) au perspective şi mize diferite care devin şi mai clare la o lectură în paralel: primul vizează consemnarea dezbaterii culturale basarabene, şi nu numai, din postcomunism, precum şi propunerea unor repere culturale comune (doar jumătate dintre interlocutori fiind basarabeni), al doilea realizează un act de PR, de popular