… asta e – sunt de moda veche si crescut sub comunism. Pentru mine – si, nadajduiesc, si pentru copiii mei, macar – 8 Martie va ramane de-a pururi Ziua Mamei. Merita si mama, orice mama, o ziua a ei. Cand eram mic, ii cumparam cu Alina, soru-mea, din maruntisul ramas prin buzunare, un parfum – Bucuresti ii zicea. Ala ne placea noua si se incadra in buget: zece lei. Zece lei, prin anii ‘80 erau ceva bani, cand bani de buzunar nu-ti dadea nimeni. “Vindeai” ( a se citi “reciclai”) sticle goale, borcane, ziare (alea erau – atunci ca si acum – cele mai ieftine) sau fier vechi (ala era – atunci ca si acum – cel mai scump). Domnu’ Borza, Dumnezeu sa-l ierte, ne taia o chitanta scrisa cu un creion “chimic”, umezit intre buze la rastimpuri, si ne inmana banii.

Cand strangeam zece lei, mergeam impreuna la “parfumeria din centru”. Adevarul e ca nu era parfumerie si nici in centru nu era. Adica era un magazin, da’ era in centrul vechi care-a fost demolat dimpreuna cu o strada intreaga. Acum, pe strada care pentru noi era Lipscaniul Bradului, e un parc lesinat cu trei pomisori si cateva statui usurel kitch. Asa merg lucrurile. Magazinul era un fel de “de toate pentru toti”. Vindea de la pasta de dinti la tigari si de la chibrituri la … parfumuri. Ca asa le zicea: parfumuri. Iar “parfumul” Bucuresti noua – mie si Alinei – ne placea cel mai tare.

Asa ca-l cumparam in fiecare an, an dupa an. Si-n fiece an, mama se bucura de el cu asupra de masura. Si noi ne bucuram de bucuria ei.

Pe urma, am plecat. Si Alina, si eu. Care incotro. I-am mai adus de atunci parfumuri din tari straine, care de care mai sofisticate, si s-a bucurat si de ele. Dar parca de nici unul nu s-a bucurat atat de tare ca de parfumul Bucuresti. Cu el nu s-a dat niciodata.

La Multi Ani, Mamelor!

P.S. La Multi Ani, Anca!

… asta e – sunt de moda veche si crescut sub comunism. Pentru