Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înalt demnitar sirian schimbă tabăra

Publicat in rfi, joi 8 martie 2012 ·

Un înalt oficial sirian a demisionat şi s-a alăturat Opoziţiei. Între timp, responsabilul operaţiunilor umanitare ale ONU a vizitat oraşul Homs. Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite a aprobat un proiect de lege, care are scopul de a sancţiona regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, cu precădere privind sectorul energetic.

Textul intitulat "Proiectul de Lege Libertate în Siria" a fost adoptat în unanimitate. Acest proiect va bloca toate ajutoarele financiare destinate persoanelor care investesc cinci milioane de dolari sau mai mult în sectorul energetic sirian sau o sumă mai mare sau egală cu un milion de dolari investiţi, pentru a ajuta Siria să îşi dezvolte capacitatea de rafinare. Măsuri similare au fost adoptate recent în cadrul Senatului. Textul trebuie să fie adoptat de ambele Camere, în sesiune plenară, înainte de a fi trimis preşedintelui Barack Obama pentru promulgare.

Între timp, adjunctul ministrului sirian al Petrolului, Abdo Hussameddine, a anunţat în timpul nopţii de miercuri spre joi că a demisionat din funcţia sa şi că se va alătura mişcării de opoziţie faţă de regimul lui Bashar al-Assad, conform unui mesaj de pe YouTube.com.

În altă ordine de idei, responsabilul operaţiunilor umanitare ale ONU, Valerie Amos, a semnalat că în oraşul sirian Homs, cartierele vizitate de ea miercuri sunt "devastate în totalitate", conform purtătoarei sale de cuvânt, Amanda Pitt. Amos, a cărei vizită în cartierul Baba Amr a durat aproximativ o oră, a încercat să ajungă şi în zonele acestui oraş controlate de Opoziţia siriană, dar "nu a putut face acest lucru", din motive de securitate, a menţionat Pitt. Purtătoarea de cuvânt a mai precizat că Amos încearcă crearea unor contacte în Siria, pentru a "stabili un aranjament care să permită un acces umanitar de lungă durată".

Un înalt oficial sirian a de

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 30 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°