* luni, şi Gabriel Tudorel Nistor a început demersurile pentru obţinerea certificatului medico-legal
În urma incidentului care a avut loc pe data de 29 februarie, aşa cum a promis, directorul CSM, Aurelian Dumitru Blănaru, a demarat o anchetă pentru a stabili în ce măsură se confirmă acuzaţiile fostului boxer Gabriel Tudorel Nistor.
"Ancheta este în desfăşurare, dar nu pot da deocamdată un verdict, pentru că este cuvântul unei persoane cotra cuvântului altei persoane. Vom vedea dacă s-a încălcat vreo regulă sau nu, iar dacă se vor adeveri acuzaţiile atunci cazul va fi dat spre soluţionare Comisiei de disciplină din cadrul clubului", a explicat Aurelian Dumitru Blănaru.
De cealaltă parte, luni, 5 martie, Gabriel Tudorel Nistor s-a prezentat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru a solicita un certificat medico-legal.
"Am fost luni să-mi scot certificatul medico-legal, acolo m-au consultat din nou, pentru că, între timp, am început să am dureri şi în zona coastelor. Cei de acolo mi-au spus că vor solicita şi rapoartele medicale de la Spitalul Judeţean, iar actul oficial solicitat îl voi primi abia pe 12 martie. Voi merge apoi să depun plângere la Poliţie", a declarat Gabriel Tudorel Nistor.
Fostul boxer este însă supărat că urmează o perioadă în care se va descurca mai greu cu banii, pentru că, deocamdată, îi este ruşine să iasă din casă din cauza felului în care arată.
"Deţin autorizaţie ca persoană fizică pentru a executa lucrări de instalaţii sanitare şi de încălzire, dar cum să merg la un client în halul acesta? Voi continua demersurile pentru a-mi face dreptate, cu toate că am fost sunat de antrenorul Bălan, şi chiar de Perţea, pentru a nu mai da informaţii la ziar", a mai adăugat fostul boxer.
Vă reamintim că Gabriel Tudorel Nistor, tatăl unui boxer de la CSM Brăila, acuză că a fost l