Creditorii privaţi ai Greciei au data de joi, ora 20:00, ca termen pentru a accepta schimbarea obligaţiunilor greceşti pe care le deţin cu unele noi, ceea ce le-ar aduce pierderi de aproape 70%, iar Atena a avertizat că investitorii recalcitranţi ar putea fi lăsaţi fără nimic, scrie presa internaţională.
Miza este uriaşă, deoarece acordul este o condiţie pentru ca statul elen să primească noul ajutor de 130 miliarde euro stabilit de finanţatorii internaţionali, iar un eşec va duce, probabil, la default.
Investitorii privaţi precum băncile şi fondurile de pensii trebuie să accepte pierderi care ar reduce cu 53,5% datoria greacă de 206 miliarde de euro pe care o deţin prin obligaţiuni elene, scrie BBC.
"Aceste zile sunt cruciale. Succesul sau eşecul schimbului va fi decis joi la miezul nopţii", a declarat ministrul grec al finanţelor Evangelos Venizelos.
Parlamentul elen a adoptat deja legislaţia prin care Atena poate forţa, prin aşa-numitele clauze de acţiune colectivă, deţinătorii de obligaţiuni recalcitranţi să participe la schimb dacă majoritatea acceptă acordul. Grecia a avertizat marţi că respingerea înţelegerii ar putea costa investitorii mult mai mult pe termen lung.
"Programul economic al Greciei nu menţionează disponibilitatea fondurilor pentru a face posibile plăţi către creditorii din sectorul privat care refuză să participe", se arată într-un comunicat al Agenţiei pentru Administrarea Datoriei Publice, citat de AFP.
Pentru obligaţiunile emise sub legea grecească, Atena vizează o participare de cel puţin 75% din investitori. Eşecul de a ajunge la acest prag ar putea periclita întreaga operaţiune, ceea ce ar putea împinge statul într-un default dezordonat pe 20 martie, când are de rambursat datorii de 14,4 miliarde euro.
Oficialii europeni, printre care comisarul european pentru afaceri economice Olli Rehn şi minist