Ieri, într-un interviu în care sugera că s-ar putea retrage în 2013 de la cîrma LPF, Dragomir vorbea despre o campanie făcută împotriva sa “pe minciună de oameni pe care i-am ajutat în viață, Ioanițoaia și Tolontan”. Nu-i momentul să comentez finalul frazei anterioare, poate cu alt prilej, însă povestea cu campania e O ÎNCHIPUIRE. O AIUREALĂ. UN FALS.

În situația ipotetică în care eu și Tolo, separat ori împreună, am unelti împotriva actualului președinte ar însemna fie să vrem să-i luăm locul, fie să susținem pe cineva care să-i succeadă la LPF. Prima variantă se exclude din start. Nici cealaltă nu merită însă discutată atît timp cît Gazeta n-a propus vreun nume în acest sens, vreo persoană.

Deoarece șeful Ligii se desemnează de către reprezentanții cluburilor, alegerea lui constituie o chestiune de ordin intern. Concret, fără legătură cu părerea cititorilor pe care ziarul nostru, sau altul, i-ar putea influența într-o direcție sau în alta. Pînă la un punct, reacția lui Dragomir e de înțeles. Îl deranjează faptul că opinia publică nu-l mai agreează și, acuzîndu-l de prăbușirea fotbalului, îi cere să plece. Și-atunci, pentru că așa e cel mai comod de judecat, Dragomir se grăbește să arate cu degetul spre 2 jurnaliști. Greșit și de data asta, lesne de priceput de ce: pentru că problema lui Dragomir nu e poziția lui Ioanițoaia și Tolontan, atitudinea mass-media în general, ci PROBLEMA LUI DRAGOMIR E DRAGOMIR ÎNSUȘI!

Modul în care se bagă în toate, le știe pe toate și le învîrte pe toate, dînd impresia că nimic nu-i prea mult pentru el, că-și poate permite orice De bănuit însă că avalanșa de e-mail-uri declanșată de acțiunea “Mitică la brutărie” l-a readus cu picioarele pe pămînt. În sfîrșit, s-o fi convins că lumea nu-l mai suportă, că-l dorește plecat chiar înaintea lui Mircea Sandu. Dragomir mi-a transmis recent, printr- un intermediar, că ura pe