Primăria Municipiului Sighişoara prin Biroul pentru Situaţii de Urgenţă a efectuat, în perioada 22 – 24 februarie, un transport cu ajutoare pentru sinistraţii din Moldova şi sudul ţării. “Transportul ajutoarelor spre zonele afectate a fost asigurat cu camionul aflat în dotarea Secţiei Sere zone verzi, cu un volum de 20 metri cubi şi o greutatate de opt tone. În cele şapte puncte organizate în şcoli au fost colectate alimente – zahăr, ulei, făină, paste făinoase, con
serve, apă minerală, biscuiţi, cafea – respectiv îmbrăcăminte şi încălţăminte de la populaţie”, a precizat Anca Silvia Raţiu, purtător de cuvânt al Primăriei Sighişoara. “Municipalitatea mulţumeşte pe această cale atât populaţiei cât şi agenţilor economici care au participat la această campanie, dovedind, prin acest gest, încă o dată, generozitate şi omenie”, a completat Anca Silvia Raţiu.