E – ON Gaz Distribuţie va continua lucrările începute în toamna anului trecut în municipiul Sighişoara în cadrul proiectului „Înlocuire conductă şi branşamente gaze naturale în municipiul Sighişoara pe străzile: 1 Decembrie 1918, General Grigorescu, George Coşbuc, Nicolae Bălcescu, Axente Sever, Livezilor, Zugravilor, Izvorului, Negoiului, Lunca Poştei”. „În această etapă se vor efectua lucrări de săpătură în carosabil respectiv branşare pe străzile: Nicolae Bălcescu, George Coşbuc, General Grigorescu, Axente Sever, Lunca Poştei.Lucrările vor începe în 12 martie şi au o durată estimată de două luni. Reamintim faptul că, necesitatea acestui proiect este dată de riscul de explozie determinat de uzura avansată a conductelor existente. Suntem conştienţi de faptul că, desfăşurarea acestor lucrări creează disconfort celor care locuiesc sau trec prin această zonă, însă, având în vedere responsabilitatea vizavi de securitatea cetăţenilor, suntem obligaţi să acceptăm situaţia şi să suportăm inconvenientele acesteia”, a precizat Ioan Dorin Dăneşan, primarul municipiului Sighişoara.
E – ON Gaz Distribuţie va continua lucrările începute în toamna anului trecut în municipiul Sighişoara în cadrul proiectului „Înlocuire conductă şi branşamente gaze naturale în municipiul Sighişoara pe străzile: 1 Decembrie 1918, General Grigorescu, George Coşbuc, Nicolae Bălcescu, Axente Sever, Livezilor, Zugravilor, Izvorului, Negoiului, Lunca Poştei”. „În această etapă se vor efectua lucrări de săpătură în carosabil respectiv branşare pe străzile: Nicolae Bălcescu, George Coşbuc, General Grigorescu, Axente Sever, Lunca Poştei.Lucrările vor începe în 12 martie şi au o durată estimată de două luni. Reamintim faptul că, necesitatea acestui proiect este dată de riscul de explozie determinat de uzura avansată a conductelor existente. Suntem conştienţi de faptul că, desfăşurarea acestor lucră