Premierul Mihai Răzvan Ungureanu are programată, în această dimineaţă, o întâlnire cu guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, la discuţii urmând să participe, cel mai probabil, şi ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Dragoi.
Întâlnirea vine în contextul declaraţiilor din ultimele zile ale preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Ungureanu privind relaxările fiscale, prin reîntregirea salariilor bugetarilor şi reducerea cu 3-5 puncte procentuale a contribuţiilor de asigurări sociale. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu două zile, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii pentru că în jurul datei de 1 iunie să fie "reîntregite" salariile bugetarilor. Anterior, şi primul ministru anunţase că Guvernul analizează o posibilă reducere a contribuţiilor de asigurări sociale, într-o marjă cuprinsă între 3-5%, "sigur pentru angajaţi, poate şi pentru angajatori", dacă situaţia economică internă şi externă va favoriza aplicarea unei astfel de măsuri.
După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au primit anul trecut o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar urma să mai beneficieze de o creştere de circa 16%. O majorare directă cu 16% ar însemna o cheltuială suplimentară de personal de peste 3 miliarde de lei în acest an, adică o creştere anuală cu 6,4 miliarde lei, pornind de la o anvelopă salarială de 39,8 miliarde lei, nivel înscris în bugetul aprobat pe 2012. În varianta unei reduceri cu 3 puncte procentuale a contribuţiilor de asigurări sociale plătite de angajaţi, salariile bugetarilor ar urca automat cu aproximativ 4,5%, iar majorarea directă pentru recuperarea integrală s-ar limita la 11%. În acest caz, pe sectorul bugetar scăderea de venit la bugetul CAS ar fi acoperită integral.
Banca Centrală Europeană menţine rata dobânzii de referinţă la 1%, oda