Ovidiu Papadima, Opera critică. Creatorii şi lumea lor (vol. 1), ediţie critică de I. Oprişan,

Bucureşti, Editura „Saeculum. I. O.“ , 2011, 560 pag.

A ţinut de un privilegiu al biografiei ca Ovidiu Papadima, imediat după absolvirea Facultăţii de Litere, să fie primit la Gândirea în postura de cronicar literar. Ce anume mirosise Nichifor Crainic în stofa tânărului literat e greu de spus, dar ce ştim azi e că, timp de opt ani, între 1932 şi 1939, Papadima avea să intre în rutina criticii de întâmpinare, oficiu pe care avea să-l întrerupă odată cu plecarea în Germania graţie unei burse Humboldt (1939-1941).

După întoacerea în ţară, intuind că ordaliţiul critic nu se numără printre calităţile sale predilecte, Papadima va renunţa la cadenţa foiletonului de gazetă, spre a se dedica unor ramuri care se potriveau mai bine naturii sale laborioase: istoria literară, folcloristica şi eseistica. Cedând însă imboldului de a-şi strânge cronicile într-o antologie, viitorul profesor le va publica în 1943 sub titlul Creatorii şi lumea lor. Schiţe de critică literară, pentru ca în 1971 volumul să cunoască a doua ediţie (Scriitori şi înţelesurile vieţii ), al cărei conţinut va fi ajustat de autor după cerinţele epocii: pe unele texte le-a amputat, pe altele le-a eliminat (28 la număr), adăugând în schimb bucăţi (11) care intrau într-o adecvaţie servilă cu spiritul vremii.

Îngrijitorul ediţiei critice, I. Oprişan, fidel principiului că un text, odată publicat, nu poate fi reeditat decât ne varietur, indiferent de intervenţiile ad hoc ale autorului, s-a întors la varianta princeps şi i-a indicat în secţiuni speciale textele inserate în 1971. În felul acesta, cititorul are sub ochi atât textele incluse în ediţia I, cât şi textele adăugate în ediţia a II-a, putând contempla acea deşertăciune literară de care are parte un text atunci când