Prezenţa în colecţia de artă târgumureşeană a mai multor artişti ca Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Mihály Munkácsy şi Paál László, care au poposit pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, în zona pădurii Fontainebleau pentru a picta, mă determină să fac o succintă introducere în ceea ce a însemnat Şcoala de la Barbizon. Barbizonul este o mică localitate plasată la câţiva zeci de kilometri, în sudul Parisului, aflată în vecinătatea acestei păduri Fontainebleau, devenită celebră prin inspiraţia furnizată artiştilor de pretutindeni, inspiraţie dată de sălbăticia şi atmosfera prospătă, nepervertită a zonei. Prima jumătate a secolului al XIX-lea (anii ’20) este perioada când începe pelerinajul şi chiar statornicirea unora dintre ei în această zonă: Stamati Bulgari, Jean- Baptiste Camille Corot, Théodore Caruelle d’Aligny, Théodore Rousseau, Jean- François Millet şi alţii. Perioada de atracţie artistică se prelungeşte mult în a doua jumătate a acestui secol când aici ajung şi cei doi mari maeştri români: Nicolae Grigorescu şi Ion Andreescu. Este de fapt secolul în care se dezvoltă foarte mult gustul pentru călătorie şi nevoia căutării şi cuprinderii spaţiilor noi. Pădurea de la Fontainebleau a fost şi locul numeroaselor reverii literare, insuflând acel sentiment de libertate, de eliberare de orice nelinişte, aşa cum o demonstrează J.J. Rousseau, Chateaubriand, George Sand, Victor Hugo, Flaubert, etc.

Sub acest semn al dorinţei de hălăduire se petrece acum un fenomen al dislocării atelierului pictural, care iese din intimitatea egoistă a spaţiului închis şi face un prim pas decisiv spre plein-air-ismul impresioniştilor. Încă nu era vânată imortalizarea clipei! Artiştii captau şi, în acelaşi timp, trăiau din interior motivul peisajului în aer liber dar definitivarea sa se făcea tot în atelier. Se stârneşte în ei necesitatea acută de revenire la peisajul frus