...Era o vreme când oamenii îşi trimiteau scrisori pe suport de hârtie, iar nu prin e-mail-uri. Spre deosebire de corespondenţa electronică, îndeobşte superficială, aflată tot timpul în stare de alertă, corespondenţa clasică îşi permitea luxul timpilor de reflexie, al meditaţiei. Şi, desigur, avea o altă stilistică.
Henry Pernet este un elveţian care în tinereţe (anii '60) a avut inspiraţia de a-i trimite o scrisoare lui Mircea Eliade. Acesta a fost debutul unei lungi prietenii. I-a devenit student la Chicago, se vizitau, a beneficiat de încrederea maestrului ocupându-se de redactarea unor cărţi sau studii de-ale sale şi de pregătirea câtorva ediţii în limba franceză. Cadoul pe care-l face culturii române Henry Pernet este o splendidă carte de corespondenţă intitulată "Mircea Eliade - Henry Pernet. Corespondenţă (1961 - 1986). Dragul meu prieten", apărută la Casa Cărţii de Ştiinţă (Cluj Napoca, 2011), în traducerea Mihaelei Gligor şi a lui Călin Cristian Pop. Este un cadou întrucât această corespondenţă apare pentru întâia dată în volum - ediţia fiind îngrijită de Mihaela Gligor, care face şi o postfaţă.
În prefaţa volumului, semnată de Mac Linscott Ricketts, cunoscutul biograf şi prieten al lui Eliade arată că numele lui Henry Pernet "este menţionat de cel puţin şapte ori în manuscrisul complet al «Jurnalului» lui Eliade (în mare parte nepublicat)" (p. 9). Dar şi că Pernet "a fost şi a rămas un ateu, nu a putut fi de acord cu multe dintre ideile de bază ale lui Eliade, şi chiar l-a criticat la clasă şi în dizertaţia sa. Însă asta nu a contat: Eliade nu a cerut şi nici nu a aşteptat ca cei mai apropiaţi studenţi ai săi să îi împărtăşească vederile" (p. 10). Iată aşadar încă o mărturie despre generozitatea marelui istoric al religiilor şi despre vocaţia sa reală de maestru. De altfel, în jurnalul său inedit, Eliade notează în 15 martie 1969: "la
