Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca celor bogați a venit în România. Vrea clienți care au peste un milion de euro

Publicat in Capital, vineri 9 martie 2012 ·

Grupul financiar Bank Gutmann Private Banking are ca ţintă pe piaţa românească segmentul de clienţi cu disponibilităţi cash de peste un milion de euro, au anunţat, vineri, reprezentanţi ai băncii

'Plafonul minim pentru deschiderea unui portofoliu pentru un client din România este de un milion de euro, pentru că banca noastră face plasamente în active scumpe pe pieţele internaţionale. Bank Gutman a reuşit să atragă de pe piaţa românească între 40 - 50 de clienţi, pentru că urmăreşte, în primul rând, ca aceştia să fie de calitate, adică să fie cu bonitate şi cu cunoştinţe în domeniul financiar', a spus Ilinca von Derenthall, partener-asociat, şeful Diviziei Internaţionale a băncii, într-o conferinţă de presă.

Oficialii Bank Gutmann consideră că evoluţiile din România arată o direcţie bună către care se îndreaptă economia.

'Când vorbim despre perspective trebuie să ne uităm nu doar la România, dar dacă te uiţi la evoluţiile recente, cred că se merge în direcţia bună', a apreciat Friedrich Strasser, partener-asociat, membru al Consiliului de Administraţie al băncii austriece.

Acesta a avertizat că ne aflăm în mijlocul unei furtuni şi nu trebuie uitată 'lecţia' anului 2008, când a izbucnit criza mondială. De asemenea, trebuie atenţie la ceea ce se întâmplă în Eurozone, dacă va fi un 'big-bang', sau vor fi făcuţi paşii în direcţia corectă, trebuie urmărite evoluţiile din SUA, unde campania electorală ar putea dinamiza economia, şi trebuie ţinut cont, de asemenea, de evoluţiile din China, o piaţă cu mare potenţial de creştere.

Strasser a definit actuala criză ca fiind o 'furtună perfectă', cauzată de creşterea incertitudinilor din sectorul privat, declinul consumului şi investiţiilor, recurgerea la noi reglementări, creşterea taxelor şi tăierea cheltuielilor, creşterea riscului datoriei suverane, datoriile

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 32 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°