Ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, spune că majorarea "sustenabilă" a salariilor este posibilă doar dacă România va avea o creştere economică mai bună, respectiv mai mulţi bani la bugetul de stat. La acest capitol însă veştile sunt proaste: şeful Finanţelor a recunoscut că, "tehnic", este posibil ca România să reintre în recesiune.
Economia s-ar putea contracta în primul trimestru al acestui an faţă de ultimul trimestru de anul trecut, ceea ce va însemna că, "tehnic", România va intra în recesiune, a explicat el.
"Noi nu vrem să repetăm ceea ce s-a întâmplat în 2008. La fel, în an electoral, au fost crescute cheltuielile cu peste 50% la pensii şi salarii în acea perioadă. Ceea ce vrem să facem acum este să avem o creştere a veniturilor populaţiei, dar o creştere sustenabilă", a declarat şeful Finanţelor Publice cu ocazia primei conferinţe de presă de la numirea în funcţie.
"S-a vorbit despre o încercare de mărire a veniturilor populaţiei. Această creştere a veniturilor populaţiei este posibilă numai în condiţiile unei creşteri economice", a declarat Drăgoi cu ocazia primei conferinţe de presă organizată de la numirea în funcţie. Ministrul a evitat un răspuns tranşant în ceea ce priveşte posibilitatea majorării bugetului de salarii al bugetarilor, însă a precizat că "prioritatea noastră numărul unu este asigurarea creşterii economice". "Putem vorbi despre cheltuieli atât timp cât avem venituri suplimentare", a adăugat el, cu precizarea că posibilitatea majorării nu este o noutate atât timp cât ea este precizată inclusiv în programul de guvernare.
Majorarea salariilor bugetarilor cu 16% din luna iunie ar însemna o cheltuială suplimentară de 2 miliarde de lei pentru anul în curs. Reducerea CAS, anunţată ca fiind posibilă de către premierul Mihai Răzvan Ungureanu ar însemna, de asemenea, o cheltuială suplimentară de 2,3 miliarde de l