Un agent de poliţie, doi poliţişti din cadrul IPJ Suceava şi o tânără din judeţul Botoşani au fost grav răniţi, iar alte trei persoane au fost rănite uşor în urma unui accident rutier petrecut, vineri, pe DN17, după ce o autospecială de serviciu a Poliţiei s-a ciocnit frontal cu altă maşină.
Potrivit IPJ Suceava, în noaptea de joi spre vineri, pe DN17, în localitatea suceveană Şcheia, o autospecială de serviciu din dotarea unei structuri operative a IPJ Suceava, respectiv Serviciul de Investigaţii Criminale, aflată în misiune, care era condusă de un agent de poliţie, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din sens opus şi era condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani din Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma impactului, un agent de poliţie şi doi poliţişti aflaţi în autospeciala de serviciu, precum şi o tânără în vârstă de 21 de ani, din comuna botoşăneană Răchiţi, pasageră în celălalt autoturism, au fost răniţi grav, iar şoferul celuilalt autoturism şi alţi doi pasageri, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna botoşăneană Pomîrla, şi o tânără în vârstă de 21 de ani, din Suceava, au fost răniţi uşor.
Sursa citată precizează că cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ pentru agentul de poliţie care conducea autospeciala, iar pentru celălalt şofer de 0,43 mg/l alcool pur, ulterior celor doi recoltându-li-se probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetarea la faţa locului a fost făcută de o echipă operativă sub coordonarea procurorului şef al Secţiei Penale din cadrul Parchetului Tribunalului Suceava, la care a participat şi conducerea IPJ Suceava, mai precizează sursa citată.
Cercetările în acest caz sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava pentru stabilirea cauzei şi împrejurări