Furtuna solară care a lovit Pământul ieri și azi dimineață nu a avut efectele catastrofale pe care le așteptau unii experți. Deși s-a simțit o modificare a câmpului magnetic, comunicațiile au stat în picioare, iar GPS-ul nu a fost afectat.
„Am observat o creștere a activității magnetice, față de cea de ieri.", a declarat Norm Cohen, un meteorolog spațial care a studiat furtuna de ieri. El spune că nu a existat niciun semn de probleme cu sistemele tehnologice și electrice, dar a spus că a fost o cădere de două ore a frecvențelor înalte radiofonice, care s-a extins din estul Africii până în estul Australiei.
Furtuna a început joi și a călătorit cu peste 4 milioane de kilometri pe oră. Cercetătorii spun că am avut de-a face mai mult cu o briză magnetică, nu cu o furtună puternică. Din acest motiv, nici superbele aurore boreale promise nu au apărut pe cer.
Oamenii de știință spuneau că putem să avem de-a face cu cea mai puternică furtună din 2006 până acum, dar a fost la fel de dură ca cea de acum câteva luni, care nu a afectat comunicațiile, a declarat Joe Kunches, unul dintre cercetătorii care au analizat furtuna, citat de Associated Press. Cea mai puternică activitate solară s-a înregistrat în 1859.
Furtuna face parte din ciclul solar normal de 11 ani, care va atinge apogeul anul viitor. Evenimentele mai puternice s-ar putea întâmpla până în 2013, când Soarele va începe să devină mai puțin activ pentru o perioadă.
Regiunea de unde a erupt Soarele va trimite mai multe valuri magnetice către Pământ în perioada următoare, consideră Joe Kunches. Aceste furtuni încep ca niște pete solare. Inițial există o erupție de particule subatomice. Acestea ajung pe Pământ la câteva minute după explozie, provocând deranjamente radio și radioactive. Urmează ejecția masei coronaliene, care este ca un balon de săpun care crește și ajunge pe Terra în câteva zi