Pe 5 martie, frații Jean-Pierre și Luc Dardenne s-au aflat la București pentru promovarea celui mai recent film al lor Le Gamin au vélo/ Băiatul cu bicicleta, distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes, în 2011. Proiecția specială de la sala Studio a fost organizată de Delegația Wallonie-Bruxelles, în parteneriat cu Independența Film, TV5 Monde și Uniunea Cineaștilor din Romånia. Încă din 1996, premiile v-au însoţit, dar şi etichetele precum realism, neorealism umanist, minimalism. Cum v-aţi descurcat cu toate aceste etichete? Luc Dardenne: Puţin ne pasă de etichete. Dacă asta le permite altora să circumscrie oarecum ceea ce facem, să ne pună într-o cutiuţă, este problema lor. Dar noi nu sîntem fluturi care să se lase prinşi într-o colecţie. Filmele dumneavoastră pornesc de la poveşti reale, dar am remarcat că ele îşi schimbă foarte mult chipul. Povestea copilului din Japonia, care a stat la baza filmului Băiatului cu bicicleta, a devenit altceva. Cum evoluează lucrurile, pornind de la scenariu pînă la realizarea filmului? Jean-Pierre Dardenne: Ceea ce ne-a interesat a fost să vedem cum acest copil se poate sustrage destinului său. Ce-l poate împiedica să aibă un destin cumplit. Această femeie, Samantha, îl poate ajuta. Faptul divers este: un băiat abandonat de tatăl său, pe care vrea să-l reîntîlnească, dar pe care nu-l vede niciodată. Cînd iese din orfelinat, comite un act criminal şi ajunge în închisoare. Dar nu ne-a interesat să reluăm povestea ca atare, pentru că asta înseamnă să copiezi după realitate. Ceea ce ne-a interesat a fost să vedem cum o altă fiinţă, Samantha, îl poate ajuta pe băiat să scape de ceea ce se contura pentru el. Cum o să fie, o să se petreacă repede apropierea de Samantha? Pentru Cyril este destul de greu să priceapă că Samantha este acolo pentru el şi că are nevoie de iubirea ei. Dacă ar vedea-o, ar realiza că ta