Băiatul în roşu ţine strîns la ureche receptorul telefonului, de parcă întreaga sa viaţă ar depinde de acea convorbire. Bărbatul de lîngă el îl somează să închidă: numărul format nu mai este alocat. Băiatul refuză categoric. Bărbatul, concesiv în faţa îndîrjirii celuilalt, îi mai oferă o şansă, dar rezultatul este acelaşi: tatăl puştiului nu mai locuieşte în acelaşi apartament, deci nu mai are acelaşi număr de telefon. Băiatul refuză în continuare să accepte evidenţa şi se revoltă violent împotriva adulţilor care încearcă să-i impună adevărul lor. Pentru el, tatăl său nu şi-a putut ţine promisiunea de a veni să-l ia de la orfelinat (şi tocmai de aceea nu l-a căutat), dar îl iubeşte în continuare şi îl vrea alături de el. Cine ştie ce scuze îi mai găseşte puş­tiul, în căpşorul lui roşcovan, părintelui care l-a părăsit... Thomas Doret, revelaţia filmului Băiatul cu bicicleta, cel mai nou film al fraţilor belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, are o poveste mult mai simplă decît producţia lor anterioară, Tăcerea Lornei, iar conflictul interior al protagonistului este lesne de înţeles, încă de la prima secvenţă. Cyril are disperată nevoie de tatăl său (şi, implicit, de o viaţă familială), însă acesta a dat bir cu fugiţii. Băiatul nu cedează în disputa cu directorul orfelinatului şi pleacă în căutarea tatălui pierdut. De partea protagonistului se află un important personaj adjuvant, coafeza Samantha. Prima întîlnire dintre ei este accidentală şi nu prea plăcută pentru femeie: în sala de aşteptare a unui cabinet medical, aflat la parterul imobilului unde locuia tatăl său, Cyril se agaţă, într-o pietà improvizată, de Samantha, găsind în necunoscută un reazem în faţa celor care vor să-l readucă cu forţa la orfelinat. Surprinzător, ea nu refuză îmbrăţişarea băiatului, ci doar îl roagă să n-o mai strîngă atît de tare. Ulterior, Samantha îşi ia foarte în serios rolul de mad