Pacientele internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi la Spitalul de Boli Infecţioase au primit de 8 martie, de la societatea Arimex Comexim SRL, câte o iconiţă cu Fecioara Maria şi câte o floare.
Ziua mamelor nu a trecut neobservată pentru cele 700 de femei internate în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi în Spitalul de Boli Infecţioase, deoarece SC Arimex Comexim 2000 SRL, societatea care prepară şi distribuie mâncarea pentru bolnavi, le-a pregătit un meniu special. Mai mult, femeile au primit câte o floare şi câte o iconiţă. „Sunt foarte multe femei singure, la care uneori nu vine nimeni. Prin această acţiune vrem să le luăm locul celor care nu au reuşi să ajungă cu o floare la spital: soţi, copii, nepoţi. Astfel, le readucem zâmbetul pe buze. În această zi, le dorim tuturor doamnelor răbdare, însănătoşire grabnică, o primăvară frumoasă şi zile mai bune", a declarat Petre Preda, administratorul SC Arimex Comexim 2000 SRL. În această zi nu au fost uitaţi nici micii pacienţi. Copiii internaţi la Secţia Pediatrie au primit ciocolate, fluiere şi coifuri. Micuţele paciente au primit şi baloane sub formă de inimioară de la un clovn. „Începând de astăzi (n.r. ieri), clovnul va fi prezent zi de zi, câteva ore, în secţiile de Pediatrie şi de Chirurgie pediatrică, pentru a-i înveseli pe copiii care suferă de diferite afecţiuni. Anul trecut, de Ziua Copilului, clovnul care i-a vizitat a avut un succes enorm. De aceea am decis ca el să fie prezent zi de zi printre copii", a mai spus Petre Preda. Şi pentru ca sărbătoarea să fie sărbătoare cu adevărat, nu au fost uitate nici asistentele şefe din secţiile celor două unităţi sanitare, care au avut şi ele parte de surprize oferită de societatea SC Arimex Comexim 2000 SRL. Revenind la meniul de ieri, precizăm că pacienţii au primit la micul dejun ceai cu lămâie, margarină şi brânză de vaci. La prânz au avut pe mes