Se spune, în diverse medii, că lumea românească a împrumutat, fără să clipească, "modelul" violenţei occidentale. Pe care, apoi, l-a "asortat" la împrejurările autohtone. În principiu, cred că "modelul" invocat a fost agreat şi însuşit de personaje cu un comportament structural conflictual, agresiv, care şi-or fi spus că le-ar prinde bine să fie un pic fioroşi, în relaţiile lor cu familia şi chiar în societate, cu semenii. Fie că aceştia din urmă se fac sau nu vinovaţi faţă de ei, prin ceva anume. Cei care au excelat în acte agresive, degenerând în crimă - poate chiar crima fiind scopul lor - ca modalitate de rezolvare a unei neînţelegeri, ştim cine sunt; se vede cu ochiul liber...

Mai grav este însă că legea i-a tolerat. De fapt, care lege ?! Poate că aceşti indivizi fără suflet, porniţi să-şi execute familia sau pe unii membri ai familiei, părând mai degrabă desprinşi din filmele de import, ce abundă în crime pe bandă rulantă, sunt fie consumatorii grei de astfel de producţii, fie foştii frustraţi şi neadaptaţi, încurajaţi de şcoală şi de familie să-şi facă dreptate cu arma.

În realitate, problemele sunt mult mai complicate... Acestea se referă atât la deficienţele respectivei legi, dacă există, cât şi la lipsa de promptitudine în ce priveşte intervenţia autorităţilor. Am observat cu toţii însă că, abia după comiterea unei crime, legiuitorii încep să ciulească urechile... De ochii lumii... Dar drama s-a consumat. Şi cortina morţii a căzut pentru totdeauna, răvăşind sufletele sau intrigând, peste măsură, opinia publică. Întrebarea noastră este de ce nu intervin cei autorizaţi atunci când un bărbat îşi bate nevasta până o omoară? De ce nu sunt luate în seamă apelurile telefonice atunci când un locatar reclamă un act de violenţă petrecut într-un bloc de locuinţe? Pe scurt, de ce sunt lăsaţi recalcitranţii să ucidă? Să fie, oare, din aceeaşi raţiune pr