Un bărbat şi fiul acestuia sunt cercetaţi penal, după ce poliţiştii l-au depistat pe tânăr în trafic, la volanul unui autoturism încredinţat de tatăl său, fără a deţine permis de conducere.
În cursul zilei de 08 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari, în timp ce executau activităţi pe linia prevenirii consumului de băuturi alcoolice de către conducătorii auto, l-au depistat pe numitul R.N., de 22 de ani, din comuna Conţeşti, în timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis de conducere.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul îi fusese încredinţat de către tatăl său, R.C., care cunoştea faptul că fiul său nu deţine permis de conducere.
Faţă de cei doi, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis şi respectiv încredinţarea unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere (OUG 195/2002, republicată).