Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Frîncu - „Răzvan Florea merită să preia conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 9 martie 2012 ·

Peste câteva zile, Elena Frîncu va preda ştafeta sportului constănţean.

După ce şi-a dedicat mai bine de 20 de ani din viaţă domeniului sportiv, Elena Frîncu va susţine, în ultima zi de muncă, pe 13 martie, o conferinţă de presă. Este de aşteptat ca în acest context să fie anunţat şi numele celui care va prelua conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa. Atâta doar că, până la acest moment, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret nu a venit, susţine Elena Frîncu, cu nicio propunere în acest sens. Mai mult, în urmă cu doar câteva zile, Issabela Stan, director regional pe Regiunea de sud-est din cadrul ANST, părea a fi cea care va prelua şefia instituţiei, Elena Frîncu declarând despre Stan că este cea mai bună soluţie. Ei bine, lucrurile nu sunt tocmai clare în momentul de faţă. Elena Frîncu ar prefera să predea ştafeta instituţiei pe care a condus-o unui sportiv de performanţă. Din acest punct de vedere, Frîncu a declarat: „Răzvan Florea merită să preia conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret. Răzvan Florea este o personalitate, este una dintre marile valori ale României. În plus, el a şi lucrat la Direcţia pentru Sport vreme de doi ani. Are în spate un trecut, are un prezent şi, poate cel mai important, are un viitor". Elena Frîncu a explicat, de asemenea, că Issabela Stan reprezintă soluţia unui administrator politic, în timp ce Răzvan Florea este soluţia sportivului cu notorietate, deosebit de apreciat. Menţionăm că Florea este fost înotător, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004. Nu în ultimul rând, Frîncu a precizat că dacă până pe 13 martie ANFP nu va numi temporar, până la organizarea concursului, un şef la Direcţia pentru Sport Constanţa, ea va preda activitatea şefului de serviciu Economic şi directorului adjunct al instituţiei, aşa cum prevede legea.

Peste câteva zile, Elena Fr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 2 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Budapesta se delimitează de deciziile summitului de la Londra. Viktor Orban: "Este rău, greșit și periculos. Ungaria rămâne de partea păcii"

Ziua News acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a reacționat la summitul de la Londra de duminică, unde liderii europeni au decis să susțină în continuare Ucraina. După întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, care a eșuat vineri, deoarece președintele uc

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum 50 minute
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum 52 minute
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°