Mihai Fercală, preşedintele SIF Transilvania (SIF3), şi Ioan Cuzman, preşedintele SIF Banat-Crişana (SIF1), deţin cele mai valoroase pachete de acţiuni la SIF-urile pe care le conduc, potrivit informaţiilor publicate în rapoartele anuale ale SIF-urilor. Fercală şi Cuzman sunt şi cei mai longevivi preşedinţi de SIF-uri, adevăraţi patriarhi ai pieţei de capital din România, ei conducând cele două societăţi încă de la înfiinţarea lor, în urmă cu aproape 20 de ani.
Preşedinţii celor cinci SIF-uri gestionează active cuprinse între 250 şi 350 de milioane de euro fiecare şi sunt printre cei mai bine plătiţi executivi din România. Date exacte privind salariile preşedinţilor SIF nu au fost niciodată făcute publice, dar, potrivit informaţiilor din piaţă, acestea sunt cuprinse între 10.000 de euro şi 20.000 de euro pe lună, incluzând aici şi bonusurile anuale.
SIF Transilvania, care a obţinut anul trecut cel mai mare profit net din istorie (207 mil. lei), după vânzarea participaţiei la BCR, le-ar putea distribui salariaţilor bonusuri în valoare totală de aproape
6 mil. lei, cea mai mare parte urmând să ajungă la directorii executivi. Bonusuri mai mici vor primi şi salariaţii celorlalte cinci SIF-uri. Mihai Fercală este cel mai bogat preşedinte de SIF, luând în calcul doar pachetul de acţiuni pe care fiecare preşedinte îl deţine la SIF-ul pe care-l conduce. El deţinea la finalul anului trecut acţiuni SIF3 care la preţul actual valorează 1,22 mil. lei. El este urmat de Ioan Cuzman, cu acţiuni SIF1 de 620.000 de lei, şi de Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova (SIF2), care are un pachet de acţiuni în valoare de 256.000 de lei. Ceilalţi doi preşedinţi de SIF, Tudor Ciurezu de la SIF Oltenia (SIF5) şi Petre Szel de la SIF Muntenia (SIF4) nu au acţiuni la societăţile pe care le conduc, potrivit rapoartelor anuale. Fercală nu este însă şi cel mai bogat administra