"Istorie vie nu ruine"
După popasul din Piaţa Universităţii, este firesc să ne îndreptăm către locul care acum se numeşte "Centrul istoric" . În ceea ce priveşte semnificaţia istorică, dar şi sentimentală a acestei zone, subscriem opiniei exprimate de arhitecta Cristina Ţurlea, în informata sa lucrare Centrul istoric financiar-bancar al Bucureştilor (2011): "Încă mai ştim că centrul vechi al Bucureştilor înseamnă istorie vie, nu ruine. Încă mai regăsim şi o fărâmă din imaginea, din sufletul ce anima Bucureştii de altădată. Din sufletul nostru".
Aşadar nu ne rămâne decât să coborâm pe Strada Academiei care îşi trage desigur numele de la "Academia de la Sfântul Sava", întemeiată de Şerban Cantacuzino la 1679. Tot aici, în încăperile Mănăstirii Sfântul Sava, a fost înfiinţată, la 1818, de către Gheorghe Lazăr, o altă "Academie", numită "Şcoala academicească de ştiinţe filozoficeşti şi matematiceşti".
Academiei "de altădată"
De fapt, în forma sa actuală, strada Academiei (numită, la un moment dat, R. Poincáre) porneşte de la Calea Victoriei, traversează Bulevardul Regina Elisabeta şi ajunge în zona străzii Doamnei, având în spate o istorie îndelungată, care i-a modificat adesea aspectul, astfel încât, aşa cum consemnează Constantin Bacalbaşa în Bucureştii de altădată, publicată în 1936, "…nu mai e de recunoscut. Aproape totul e nou". Ca mărturie, Bacalbaşa menţionează că, la această dată, o serie de imobile, unele cu un anumit prestigiu, dispăruseră: Cinema Volta, Hotel Minerva, casa în care era drogheria Zamfirescu. Printre acestea se afla şi o adevărată "instituţie", grădina Raşca (în spatele Universităţii, în zona străzii Edgar Quinet), aşa cum ne încredinţează chiar Bacalbaşa: "avea o mare trecere, era unul din puţinele locuri de elită ale Bucureştiului. La grădina Raşca nu se ducea oricine". Un alt local intens frecventat de bucureşten
