Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Facultatea de Litere e singurul loc în care se formează, an de an, cititori profesionişti“

Publicat in Observator Cultural, vineri 9 martie 2012 ·

Aproape fiecare promoţie de studenţi de la Facultatea de Litere din Bucureşti își propune, manifest sau nu, să scoată o revistă literară. Vorba Vine umple de-acum un gol prelungit, continuă o serie astăzi invizibilă de proiecte mai mult sau mai puţin oficiale (dacă ar fi să amintim doar de celebrele Noii sau Litere nouă ori despre efemeride recente, ca Doamna Grasă). Doar că Vorba Vine plusează şi readuce în atenţie proiectul unui cenaclu profesionist, conceput ca un atelier public de lectură ţinut în Club A, dar şi ideea de trust intelectual. Tocmai de aceea, i-am invitat la un dialog pe patru dintre promotorii Vorba Vine: studenții Alex Dumitriu, Alexandra Cozmolici și Filip Dogaru, alături de cel care i-a descoperit și i-a pus la treabă, criticul literar Cosmin Ciotloș. De ce și de la ce Vorba Vine? Alexandru DUMITRIU: Iniţial, nu prea mi-a convenit acest titlu, pe care îl găseam prea „uşurel“ pentru o revistă a studenţilor de la Litere. Însă, încet-încet, m-am ataşat de el, iar astăzi mi se pare chiar o alegere inspirată. Pînă la urmă, conţinutul oferă dovada seriozităţii noastre. Şi titulatura probează că această seriozitate e dublată şi de ironie, şi de umor. Cine vă sprijină în demersul vostru? Care este aportul facultății, pentru că pe voi scrie revista studenţilor Facultăţii de Litere? Cosmin CIOTLOŞ: Cel mai important mi se pare că avem parte de încrederea profesorilor din conducerea facultăţii. Că domnului decan Liviu Papadima i-au plăcut primele două numere (şi am motive să cred că nici cel de-al treilea nu-i va displăcea), că doamna profesoară Antoaneta Tănăsescu ne onorează la fiecare număr rubrica „Verso“, că am primit din foarte multe părţi ecouri care ne-au făcut să mergem mai departe. Nu vreau să bagatelizez chestiunile de detaliu. Sigur că fără topurile de hîrtie şi fără imprimantele din secretariat revista n-ar fi putut apărea. Dar nu-ţi înc

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Italia a învins Albania cu 2-1

News.ro acum 13 minute
Echipa naţională a Italiei a învins sâmbătă, la Dortmund, scor 2-1, reprezentativa Albaniei, într-un meci din cadrul grupei B a turneului final Euro 2024. Partida de la Dortmund a început cu surpriza furnizată de albanezi. Era secunda 23 când Nedim

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum o ora
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 3 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 2 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 7 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 7 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 50 minute
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 4 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

16°/27°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

19°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

17°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°