„Incapable de m’affranchir tout à fait du réel,

je produis une fiction involontaire,

je cherche l’angle qui me permettra de m’approcher encore, plus près,

toujours plus près, je cherche

un espace qui ne serait ni la vérité ni la fable mais les deux à la fois.*“ (Delphine de Vigan, Rien ne s’oppose à la nuit) Să scrii pentru a-ţi vindeca rănile, pentru a te reconcilia cu trecutul, pentru a pune pămînt peste mormîntul unui prieten, îndepărtîndu-te şi întorcînd pagina în mod definitiv, categoric – iată, parafrazat, credoul literar pe care romancierul şi jurnalistul francez Sorj Chalandon îl împărtăşeşte într-un interviu, vorbind de ultima sa carte, Retour à Killybegs (Întoarcerea la Killybegs), publicată la Editura Grasset. Autorul reia un subiect deja tratat într-una din precedentele sale cărţi, Mon traître (Trădătorul meu), apărută în 2008, sursa de inspiraţie fiind aceeaşi: prietenul său, Denis Donaldson, devenit în roman Tyrone Meehan, militant pentru independenţa Irlandei de Nord şi membru al IRA, este asasinat de un grup al aripii radicale a acestei armate, după ce se descoperă că fusese colaborator al serviciilor secrete britanice. Deşi naraţiunea se construieşte în jurul aceluiaşi personaj, modalitatea de a trata acest subiect este cu totul diferită de la un roman la altul. Dacă în Mon traître drama lui Denis-Tyrone este descrisă din perspectiva celui trădat (Antoine, lutier parizian, alterego al autorului), înRetour la Killybegs ea este privită din unghiul trădătorului, al lui Tyrone, prezentat la vîrsta de 81 de ani, într-un moment al bilanţului vieţii unui om căzut în meandrele insuportabile ale remuşcărilor. În acelaşi interviu, autorul precizează că Retour à Killybegs nu este nici un retur, nici o reluare a subiectului, ci un ecou ce trece de la un roman la altul, acelaşi rol interpretat de doi artişti diferiţi. Sorj Chalandon îşi