Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai EMOŢIONANT moment de la "Românii au talent". O trupă de tineri cu deficienţe de auz dansează extraordinar

Publicat in Gandul, vineri 9 martie 2012 ·

Cel mai emoţionant moment al serii a fost cel în care pe scenă a urcat trupa de dans ”No Limit”, ai carei membri au deficienţe de auz. ”Surzii au talent şi surzi sunt cei care nu vor să audă. Ei aud cu sufletul”, a spus coordonatoarea lor, care a explicat că, deşi nu aud muzica, dansatorii învaţă mişcarea după numărătoare. ”Îmi place să cred că eu sunt muzica lor”, a spus instructoarea. La sfârşit membrii trupei au ridicat mâinile în aer: aplauze, în limbajul celor care nu pot să audă.

Prestaţia lor a ridicat nu doar sala, ci şi juriul în picioare, ba mai mult, au impresionat-o pe Andra până la lacrimi. “Vă iubesc foarte mult! Ştiu cât de greu vă este, pentru că am şi eu pe cineva în famile aşa şi este de toata admiraţia ce faceţi. Nu am cuvinte să vă pot spune cât de mult vă iubesc!”, le-a spus ea.

Aceleaşi cuvinte au venit şi partea celorlalţi doi juraţi. “Marele premiu este de 120.000 de euro, dar cel mai mare premiu valorează cu mult mai mult, iar acest premiu l-am câştigat eu pentru că am avut ocazia să vă văd!”, le-a spus Andi Moisescu.

“Aţ dansat mult mai ritmic decât mulţi dansatori pe care i-am văzut în viaţa mea, n-aţi ieşit nici măcar o dată din muzică. Nu numai ca nu aţi ieşit din ritm, dar aţi creat muzica. Vă mulţumesc!”, a spus entuziasmat şi Mihai Petre. Iar trupa No Limit a yburat în etapa următoare a show-ului.

Cel mai emoţionant moment al serii a fost cel în care pe scenă a urcat trupa de dans ”No Limit”, ai carei membri au deficienţe de auz. ”Surzii au talent şi surzi sunt cei care nu vor să audă. Ei aud cu sufletul”, a spus coordonatoarea lor, care a explicat că, deşi nu aud muzica, dansatorii învaţă mişcarea după numărătoare. ”Îmi place să cred că eu sunt muzica lor”, a spus instructoarea. La sfârşit membrii trupei au ridicat mâinile în aer: aplauze, în limbajul celor care nu pot să audă.

Prestaţia lor a ridic

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 42 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 51 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Daniel Zamfir, replică pentru Raluca Turcan: „Trebuie să ai mare tupeu după ce ai comis-o grav cu coiful dacic să îndrăznești să ai păreri”

Gandul acum 3 ore
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir i-a dat replica deputatul PNL Raluca Turcan care a spus că a criticat reacțiile PSD cu privire la pachetul de măsuri pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. „În goana după coiful dacic, Raluka a lua

Fructele românești care sunt mai IEFTINE în Marea Britanie decât în unele magazine din țara noastră. „Ne merităm soarta”

Gandul acum 26 minute
Afinele românești au ajuns pe rafturile celui mai mare lanț de supermarketuri din Regatul Unit, Tesco iar delicioasele fructe se vând la prețuri chiar mai mici decât cele practicate de unele lanțuri de retail din țara noastră. „Blueberries (afine) d

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°