Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România ar putea avea un circuit de Formula 1!

Publicat in Curierul, vineri 9 martie 2012 ·

Compania germană Tilke, specializată în design de circuite auto de teste şi competiţii, vrea să dezvolte un circuit de Formula 1 în România, în Bucureşti sau pe litoral.

"Am avut o întâlnire şi cu un reprezentant al unei companii foarte cunoscute care proiectează toate circuitele de Formula 1 din lume. Deocamdată sunt discuţii de tatonare şi îi aştept la Bucureşti pe directorii acestei companii. Ei îşi propun să facă un circuit de Formula 1 în România. În ce măsură va fi relevant şi important pentru noi să avem acest circuit rămâne de văzut", a declarat joi ministrul Dezvoltării Regionale, Cristian Petrescu, aflat la Târgul de Turism de la Berlin.

El nu a precizat numele companiei. În cursul zilei de joi ministrul a avut programată o întâlnire cu reprezentanţii Tilke, cunoscută ca cea mai mare companie de design şi proiectare a circuitelor auto.

Petrescu a adăugat că proiectul ar putea fi dezvoltat în parteneriat public-privat, pentru că MDRT şi bugetul statului nu îşi permit o investiţie de acest gen. La un astfel de parteneriat, statul ar urma să contribuie cu terenul şi infrastructura.

Tilke a început anul trecut un proiect la Tărlungeni, judeţul Braşov, pentru un circuit automobilistic omologat FIA. Investiţia ar urma să fie finalizată în 2014 şi va permite organizarea tuturor competiţiilor auto, mai puţin Formula 1.

România participă în perioada 7-11 martie la ITB Berlin, cel mai mare târg de turism din lume atât ca suprafaţă, cât şi ca număr de vizitatori. La standul României sunt prezenţi 45 de expozanţi.

Compania germană Tilke, specializată în design de circuite auto de teste şi competiţii, vrea să dezvolte un circuit de Formula 1 în România, în Bucureşti sau pe litoral.

"Am avut o întâlnire şi cu un reprezentant al unei companii foarte cunoscute care proiectează toate circuitele de Formula 1 din lume. Deocamdată sunt d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 13 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 7 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°